În țara noastră urmează a fi constituit Ordinul Arhitecților, care va proteja interesele profesiei atât la nivel național, cât și internațional. INIȚATIVA legislativă a fost susținută în prima lectură de 58 de deputați. Proiectul are drept obiectiv îmbunătățirea cadrului legal pentru activitatea arhitecturală în Republica Moldova, promovarea c...
Maia Sandu a ținut un discurs la recepția oferită de Excelența Sa, Cristian-Leon Țurcanu, ambasador al României în Republica Moldova, cu prilejul marcării pe 1 decembrie a Zilei Naționale a României. Președinta a subliniat legăturile strânse dintre cele două maluri ale Prutului, a apreciat sprijinul constant și necondiționat al României pe cal...
Deputatul Radu Marian, președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, a anunțat că săptămâna viitoare vor fi organizate audieri parlamentare publice pe tema situației din domeniul energetic. Decizia vine după ce Moldovagaz a depus o cerere de majorare a tarifului la gazele naturale, transmite MOLDPRES. La audieri vor fi invita...
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare în Republica Moldova, manifestă disponibilitatea de a coopera cu toate partidele care au drept obiectiv integrarea europeană a țării. Declarația a fost făcută de președintele PAS, Igor Grosu, președinte al Parlamentului, în cadru emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova, comunică M...
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a avut astăzi o întâlnire de lucru cu președintele Gazprom, Alexei Miller. Părțile au discutat despre livrările de gaze naturale în Republica Moldova (în regiunea transnistreană) în baza contractului existent după 1 ianuarie, în special în cazul în care tranzitul prin Ucraina este întrerupt, transmite MOLDP...
O delegație a Comisiei Electorale Centrale, condusă de Președinta instituției, Angelica Caraman, a participat la observarea alegerilor pentru Președintele României, care au avut loc ieri, 24 noiembrie 2024. În marja programului electoral organizat pentru observatorii internaționali, a avut loc o întrevedere cu reprezentanții autorităților elec...
Cetățenii români din Republica Moldova își pot exercita, începând de astăzi, dreptul la vot în cadrul alegerilor prezidențiale din România. În acest sens, pe teritoriul țării noastre au fost deschise 59 de secții de votare. Votul va dura trei zile, transmite MOLDPRES. Astfel, în regiunea de nord a Republicii Moldova au fost deschise 17 secții...
Republica Moldova are constituite stocuri de gaze pentru asigurarea consumului până la sfârșitul acestui an, iar până la final de noiembrie vom avea și stocurile necesare pentru consumul din ianuarie. Precizările au fost făcute de premierul Dorin Recean, care a dat asigurări că cetățenii vor fi asigurați atât cu gaze naturale, cât și cu energi...
În perioada 19 – 21 noiembrie, la Viena, Austria, se desfășoară prima ediție a summitului Societății Civile din cadrul Platformei Parteneriatului Estic (PaE), înainte de cel de-al 7-lea Summit al PaE, continuând tradiția Asambleei anuale. Evenimentul a reunit peste 250 de reprezentanți ai organizațiilor societății civile și decidenți din cadru...
Peste 40 de elevi de la Liceul Teoretic „Todur Zanet” și de la Liceul Teoretic Moldo-Turc „Suleyman Demirel” din localitatea Congaz, UTA Găgăuzia, au participat la două sesiuni de informare despre procesul legislativ și activitatea parlamentară. Discuțiile au fost organizate de Oficiul teritorial de informare al Parlamentului din Comrat. Pentr...
Vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, s-a întâlnit astăzi la Bruxelles cu ministrul afacerilor externe și cooperării internaționale al Republicii Italiene, Antonio Tajani. Discuțiile au vizat aprofundarea relațiilor bilaterale moldo-italiene, intensificarea colaborării în multiple domenii, precum și parcursul european al ...
În Republica Moldova va fi creat un registru nou de evidență a rețelelor edilitare. Raportul la proiectul de lege care prevede acest lucru a fost aprobat la ședința de astăzi a Comisiei agricultură și industrie alimentară. Conform proiectului, se propune a fi supuse evidenței rețelele electrice, de gaze naturale, de alimentare cu apă și canali...
