Fostul ministru al Apărării, Valeriu Pleșca, anunță că va sesiza Procurorul General în legătură cu modul în care, susține el, au fost desfășurate acțiunile oamenilor legii în dosarul penal în care este vizat. Într-o adresare publică, Pleșca acuză instituțiile de drept de presiuni, încălcarea prezumției nevinovăției și scurgeri de informaț...
„Ministrul Agriculturii Radu Musteață a decis să-și prezinte cererea de demisie, după controversele din ultimele zile ce îl vizau. A fost o decizie personală”, anunță premierul Vasile Tofan. Potrivit lui Tofan, Radu Musteața, și-a prezentat azi cererea de demisie, pe care a acceptat-o. „A fost o decizie personală, un gest de responsabilitate, ...
Mihai Popșoi, a avut o întrevedere de rămas-bun cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova, Fred Duijn, cu ocazia încheierii mandatului său diplomatic în țara noastră. În cadrul întrevederii, interlocutorii au trecut în revistă evoluția relațiilor moldo-neerlandeze și au evidențiat dialogului bilateral, cooperarea în domeniil...
Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Republicii Slovenia, Tone Kajzer. Șeful diplomației moldovenești l-a felicitat pe omologul său sloven pentru preluarea funcției și i-a urat succes în exercitarea mandatului. Cei doi miniștri au apreciat dialogul dintre Republica Moldova și R...
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că nu există, în acest moment, riscuri privind aprovizionarea cu apă a Capitalei și acuză guvernarea PAS că alimentează în mod intenționat panica în societate. Declarațiile au fost făcute după cea de-a doua ședință a Comisiei pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău, în cadrul căre...
În contextul actual al situației de securitate din Orientul Mijlociu, Ministerul Afacerilor Externe recomandă ferm cetățenilor Republicii Moldova să evite orice călătorie neesențială în regiune. Cetățenii care se află deja în statele din regiune sunt îndemnați să manifeste vigilență sporită, să urmărească permanent informațiile furnizate de au...
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că proiectul de hotărâre privind aprobarea prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale de către S.A. „Energocom” în contextul îndeplinirii obligației de furnizare de ultimă opțiune, programată a fi supusă aprobării pentru vineri, 24 iulie 2026, nu vizează apro...
Premierul desemnat, Vasile Tofan, a anunțat că se va prezenta mâine în Parlament, alături de echipa de miniștri, pentru a solicita votul de încredere asupra noului Guvern și a programului de guvernare intitulat „Economie europeană, stat eficient”. Potrivit acestuia, viitorul Executiv își propune să relanseze economia Republicii Moldova prin sp...
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu președinta Republicii India, Droupadi Murmu, aflată în prima vizită oficială în Republica Moldova, la invitația președintei Maia Sandu. Este prima vizită a unui președinte al Republicii India în țara noastră de la stabilirea relațiilor diplomatice din 1992....
Vehiculele rutiere și piesele auto vor fi supuse omologării înainte de a fi puse pe piață. Proiectul legii privind omologarea și supravegherea pieței vehiculelor rutiere a fost votat în prima lectură de Parlament. Inițiativa legislativă aparține Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și are drept scop crearea cadrului normativ...
Parlamentul a ratificat în prima lectură Convenția privind instituirea Comisiei internaționale de reclamații pentru Ucraina, semnată la Haga la 16 decembrie 2025. Comisia este un instrument juridic internațional prin care Ucraina și cetățenii ei vor putea solicita despăgubiri, în conformitate cu principiile dreptului internațional, pentru prej...
Parlamentul a adoptat Programul național privind prevenirea și combaterea spălării banilor, finanțării terorismului și a proliferării armelor de distrugere în masă pentru anii 2026–2030 și planul de acțiuni pentru implementarea acestuia. Proiectul de hotărâre a fost votat de 64 de deputați. Programul, elaborat de Serviciul Prevenirea și Combat...
