Un nou succes pentru Carabinierii moldoveni obținut pe plan internațional. IGC a obținut statutul de observator în cadrul EUROGENDFOR. Astfel, în perioada 22-24 noiembrie 2023, colonelul Dumitru Scurtu, Comandant-adjunct al IGC a efectuat o vizită de lucru în or. Roma, Italia, unde a participat la activitățile Reuniunii Comitetului Interminis...
Sărbătoare mare în satul Beşghioz, raionul Ceadîr-Lunga. Aici, pentru prima dată după mulți ani, a fost realizat un proiect de infrastructură de amploare – a fost reparat podul și a fost asfaltată strada Lenin, pe o distanță de 300 de metri. După cum a remarcat bașcanul Găgăuziei, Eugenia Guțul, aceste obiecte sunt doar începutul transfo...
Bucurie mare pentru locuitorii satului Coteala, raionul Briceni! În premieră, nu vor petrece Anul-Nou și Crăciunul pe întuneric! Chiar în ajunul sărbătorilor de iarnă, echipa lui Ilan Șor a finalizat proiectul de iluminat stradal, promis locuitorilor. La evenimentul de inaugurare au participat zeci de localnici – adulți și copii, dar și membri...
Echipa lui Ilan Șor este prima din țară implicată activ în deszăpezirea drumurilor din municipiul Orhei. Peste 100 de muncitori și 20 de autospeciale au fost cooptate pentru curățarea zăpezii din oraș și satele adiacente. Astfel încât atât pietonii, cât și șoferii să se bucure din plin de vremea frumoasă de afară, fără a fi […]...
Astăzi, Curtea de Apel Bălți a respins în totalitate contestația avocaților, lăsând în vigoare încheierea Judecătoriei Centrale Bălți din 16 noiembrie 2023 în privința judecătorului Judecătoriei Chișinău, care a impus o măsură preventivă – arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile. Totodată, Curtea de Apel Bălți a admis inte...
Într-un comunicat de presă, partidul condamnă atitudinea nepăsătoare ale actualei guvernări, dar și abuzurile în raport cu agricultorii conduși la audieri, acestea fiind în opinia formațiunii exemple concludente ale unui tratament brutal aplicat protestatarilor pașnici. În locul unei abordări calmante și respectuoase, din partea președintelui ...
Natalia Parasca, președinta partidului „Renaștere”, a avertizat că după slăbirea partidelor de stânga, urmează o schimbare similară și în rândul partidelor de dreapta. Predicția acesteia a fost confirmată recent în orașul Căușeni, unde Anatolii Donțu, candidatul de pe platforma DA, a triumfat în alegerile primarului, obținând o impresionantă m...
Aceasta vine în contextul anunțului privind participarea Moldovei la Reuniunea miniștrilor apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), fapt considerat de Parasca drept o amenințare la adresa stabilității țării. „Este regretabil să vezi cum actuala putere pune în pericol statutul nostru de neutralitate în favoarea conjuncturii politice mondiale. S-a...
Natalia Parasca, președinta partidului „Renaștere,” este preocupată de indiferența Maiei Sandu asupra problemelor din propria țară și o acuză că ar prioritiza politica externă. Parasca a subliniat că, pe durata mandatului său, Sandu a direcționat atenția publică către politica internațională, ignorând problemele din Republica Moldova. Totodată...
Echipa lui Ilan Șor demonstrează, nu prin cuvinte, ci prin fapte că participarea la alegeri nu a fost dictată de dorința de a obține funcții și a ocupa locuri de muncă care să le asigure „pâine și unt”, dar de dorința sinceră de a face viața oamenilor mai bună. Ex-candidatul la funcția de primar al […]
Obstacolele create de regimul Sandu-PAS nu împiedică echipa lui Ilan Șor să-și îndeplinească angajamentele asumate în fața oamenilor. Noi proiecte sociale și de infrastructură sunt date în exploatare, concomitent, în mai multe localități din raionul Orhei. Recent, în satul Piatra, au fost finalizate lucrările de construcție a estradei de vară ...
La Orhei, pregătirile pentru amenajarea celui mai înalt pom de Crăciun din țară sunt în toi. Și în acest an, administrația locală, alături de echipa lui Ilan Șor, muncesc asiduu pentru a crea o atmosferă spectaculoasă, iar locuitorii municipiului să se bucure din plin de titlul de capitală a sărbătorilor de iarnă. Sunt planificate și [&hellip...
