Skip to content
duminică 28 septembrie 2025
ULTIMELE ȘTIRI
20/04/2023Alimentul-minune din bucătărie. 3 rețete de frumusețe pe bază de miere 18/06/2024La Parlament au avut loc consultări publice pentru modificarea Legii privind dreptul de autor și drepturile conexe 27/07/2023Rolul benefic al acidului malic în tratarea și prevenirea ficatului gras 04/08/2025Pe acțiunile Sinteza Oradea se întrerupe o secvență de 19 sesiuni de creșteri explozive… cu un declin de 15% – Profit.ro 17/10/2023Ce să pui în butoiul cu varză murată pentru a rămâne perfectă până la Crăciun 09/10/2024Începând cu anul 2025, în 164 de grădinițe din raioanele Anenii Noi, Cahul, Florești și Nisporeni urmează să fie pilotată o nouă formulă de finanțare 24/07/2023Stimulatorii naturali de colagen – ce sunt și care sunt beneficiile lor 17/02/2025Mihai Popșoi a avut întrevederi cu omologii din Irlanda, Danemarca și Azerbaidjan la Conferința de Securitate de la München 16/06/2023Mănânci înghețată în fiecare zi? Iată ce se poate întâmpla cu corpul tău 15/04/2024Supe sub formă de cremă – ușor de pregătit, gustoase și sănătoase 19/04/2023TOP 7 analize de bază pe care trebuie să le faci înainte de a începe un regim alimentar pentru a slăbi 18/01/2024Pușcașii marini ai SUA instruiesc trupele speciale de intervenție din cadrul MAI, SPPS și MJ, în domeniul antiterorist
GENEZA
  • ACASĂ
  • POLITICĂ
  • ACTUAL
  • EXTERNE
  • SĂNĂTATE
  • PSIHOLOGIE
  • GRĂDINĂ ȘI CASĂ
  • REȚETE
  • TOATE
  • ACASĂ
  • POLITICĂ
  • ACTUAL
  • EXTERNE
  • SĂNĂTATE
  • PSIHOLOGIE
  • GRĂDINĂ ȘI CASĂ
  • REȚETE
  • TOATE
GENEZA
SĂNĂTATE
SĂNĂTATE

Reflexoterapia – masajul care poate vindeca întregul organism

Redactor GenezaRedactor Geneza27/07/2023 7.1988 Minutes read0
FacebookTwitterWhatsAppLinkedInEmailLink

Un celebru proverb chinezesc spune că „zâmbetul provine de la picioare”. Pe această idee se bazează și reflexoterapia numită și masaj reflexogen, o formă de medicină alternativă. Iată în ce afecțiuni poate fi utilă, ce presupune o ședință de reflexoterapie și care sunt contraindicațiile.

Toate afecțiunile și procesele inflamatorii din organism presupun acumularea de toxine, în special către extremitățile corpului: tălpile și palmele. Prin reflexoterapie sau masaj reflexogen se eliberează tensiunea de la nivelul anumitor puncte și implicit de la nivelul organelor afectate, îmbunătățindu-se, astfel, starea de sănătate.

Ce este reflexoterapia?

Prin reflexoterapie sau masaj reflexogen se înțelege o formă de medicină alternativă care se bazează pe ideea că anumite părți ale corpului, în special picioarele, mâinile și urechile, sunt conectate prin intermediul unor puncte și zone reflexe la diferite organe și structuri din corp. Prin aplicarea presiunii sau masajului asupra acestor puncte reflexe, se presupune că se poate stimula vindecarea și echilibrul în organism.

Istoria reflexoterapiei poate fi urmărită până în antichitate, fiind practicată în diferite culturi din lumea întreagă. Oamenii de știință consideră că principiile fundamentale ale reflexoterapiei au fost utilizate de egipteni, chinezi și indieni în urmă cu mii de ani.

Reflexoterapia este, deci, o formă de masaj localizat, realizat în general la nivelul tălpilor, palmelor și lobului urechii. Este o tehnică destul de avansată, fiindcă indiferent de zona masată, trebuie urmată o hartă precisă a punctelor cheie energetice. Practic, la o diferență de nici un centimetru se pot afla punctele unor organe diferite, motiv pentru care precizia este esențială.

Tehnici de reflexoterapie

Există mai multe tehnici diferite de reflexoterapie, cele mai comune fiind reflexoterapia plantară (aplicată pe tălpi), reflexoterapia palmară (aplicată pe mâini) și reflexoterapia auriculară (aplicată pe urechi). Fiecare tehnică de masaj reflexogen se concentrează pe zonele și punctele specifice corespunzătoare diferitelor organe și părți ale corpului.

Deși mulți oameni afirmă că resimt beneficii, este important să menționăm că există o lipsă de cercetare științifică riguroasă care să demonstreze eficacitatea acestei terapii. Cu toate acestea, multe persoane au raportat o ușurare subiectivă a simptomelor și o stare de bine generală după sesiuni de reflexoterapie. 

Puncte utilizate în reflexoterapie

În reflexoterapie, există mai multe puncte și zone reflexe care sunt considerate a fi conectate la diferite organe și părți ale corpului.

În reflexoterapia tălpii:

  • Punctul reflex al creierului și capului se găsește în zona degetelor de la picioare.
  • Punctul reflex al glandei pituitare se află în partea superioară a degetului mare.
  • Punctul reflex al stomacului se află în partea centrală a tălpii.
  • Punctul reflex al inimii se află în zona degetului mic.
  • Punctul reflex al rinichilor se găsește în partea centrală a tălpii, aproape de arcul longitudinal intern.

În reflexoterapia palmei:

  • Punctul reflex al coloanei vertebrale se găsește pe partea din spate a mâinii, în lungul degetelor.
  • Punctul reflex al sinusurilor se află la baza degetelor de la mână, în zona palmei.
  • Punctul reflex al plămânilor se găsește în partea superioară a palmei.
  • Punctul reflex al intestinului gros se află în partea inferioară a palmei.
  • Punctul reflex al ficatului se găsește în partea dreaptă a palmelor.

În reflexoterapia urechilor:

  • Punctul reflex al ochilor se găsește pe partea superioară a urechii.
  • Punctul reflex al gurii și gâtului se află în partea centrală a urechii.
  • Punctul reflex al inimii se găsește în zona lobilor urechii.
  • Punctul reflex al sistemului digestiv se află în partea inferioară a urechii.
  • Punctul reflex al rinichilor se găsește în partea posterioară a urechii.

Cum procedezi dacă vrei să apelezi la reflexoterapie?

Asigură-te că selectezi un terapeut calificat și cu experiență în reflexoterapie. Verifică-i calificările, certificările și recenziile pentru a te asigura că mergi la un profesionist competent și în care ai încredere. 

După ce te adresezi unui reflexoterapeut, acesta va face în prima etapă o diagnosticare și o analiză generală a stării tale de sănătate. Discută despre istoricul tău medical, eventuale boli, alergii sau orice altă informație relevantă despre sănătatea ta. Aceste informații vor ajuta terapeutul să personalizeze tratamentul și să evite orice complicații. 

Practicianul va realiza un masaj generalizat, pentru a observa care sunt punctele cu cele mai mari acumulări de toxine. Primele ședințe de reflexoterapie sunt întodeuna dureroase, fiindcă atingerea zonelor cheie stimulează circulația și nervii locali. Treptat, odată de tratamentul avansează, durerea și disconfortul se vor diminua.

În ce constă o ședință de reflexoterapie?

Terapia propriu-zisă constă în ședințe de masaj reflexogen, concentrate pe zonele cu probleme. Reflexoterapeutul va presa cu degetele punctele dureroase, cu o intensitate medie sau mare, pentru a facilita dizolvarea depunerilor de toxine, circulația sângelui și implicit oxigenarea țesuturilor. Efectele se transmit mai departe către organul corespunzător punctului respectiv. Pe lângă durerea locală care uneori poate fi greu de suportat, vei simți ca și cum sub degetele terapeutului se topesc cristale de nisip.

Fiindcă reflexoterapia acționează similar cu o dietă de detoxifiere, poți resimți și efecte adverse ca durerile de cap, amețelile, uneori greață sau lipsă de energie. Deși este neplăcută pe durata tratamentului, această terapie are efecte benefice demonstrate. Durata terapiei depinde de numărul de afecțiuni și de gravitatea acestora.

Ce să faci înainte de ședința de reflexoterapie?

Cu aproximativ două ore înainte de ședința de reflexoterapie, evită să consumi alimente grele. Ia o masă ușoară sau gustări sănătoase pentru a evita disconfortul abdominal în timpul ședinței.

Asigură-te că porți haine confortabile și lejere, care permit accesul facil la zonele pe care terapeutul le va trata (de exemplu, picioarele sau mâinile). Astfel, vei putea relaxa corpul în timpul ședinței și vei maximiza beneficiile tratamentului.

În timpul ședinței de reflexoterapie, comunică deschis cu terapeutul despre orice senzații, disconfort sau schimbări pe care le resimți. Feedback-ul tău este valoros pentru terapeut, astfel încât aceștia să poată ajusta presiunea și tehnica în consecință.

Reflexoterapia poate avea beneficii diferite pentru fiecare persoană, iar rezultatele pot varia. Este important să ai așteptări realiste și să înțelegi că efectele terapiei pot fi resimțite pe termen scurt sau pot necesita mai multe sesiuni pentru a obține rezultate durabile.
Înainte de a începe ședința, relaxează-te și încearcă să îți induci o stare pozitivă. Permite-ți să te concentrezi pe respirație și să-ți eliberezi mintea de grijile și stresul zilnic.

Ce să faci după ședința de reflexoterapie?

După o ședință de reflexoterapie, este recomandat să consumi suficientă apă pentru a-ți hidrata corpul. Acest lucru poate ajuta la eliminarea toxinelor și la menținerea unui echilibru adecvat.

Permite-ți să te odihnești și să te relaxezi după ședința de masaj reflexogen. Corpul tău poate răspunde diferit la tratament, iar odihna poate sprijini procesul de vindecare și de echilibrare.

Fii atent la orice schimbări sau reacții pe care le resimți după reflexoterapie. Poate fi normal să observi o ușoară senzație de oboseală, schimbări în circulație sau alte reacții temporare. Dacă ai orice îngrijorări sau simptome persistente, este important să le comunici terapeutului.

Ce afecțiuni se tratează cu reflexoterapie?

Prin masaj relfexogen se pot trata sau chiar vindeca afecțiuni de la nivelul întregului organism. Reflexoterapia poate trata cu succes anemia, prin reglarea procesului de asimilare a nutrienților. La nivel digestiv reduce constipația sau diareea și poate trata enterocolita. 

Dacă sistemul imunitar nu este suficient de puternic pentru a le vindeca în două săptămâni, reflexoterapia poate fi utilizată pentru răceli, gripe, bronșită, astm bronșic, sinuzite sau rinite. Calmează și durerile de cap și migrenele.

Mulți specialiști în reflexoterapie au obținut rezultate extrem de bune în cazul pacienților cu probleme reproductive: frigiditate, sterilitate, impotență. În cazul femeilor, reflexoterapia poate regla dezechilibrele hormonale în urma prezenței unor afecțiuni endocrine.

La nivelul pielii, reflexoterapia reduce celulita și favorizează eliminarea apei în exces, precum și arderea grăsimilor în caz de obezitate. Există tratamente specifice și pentru acnee, psoriazis sau dermatită, afecțiuni în care inflamația este severă și constantă.

Alte două efecte recunoscute pe care le are acest masaj reflexogen sunt cele asupra hemoroizilor, atunci când gravitatea bolii nu este severă, dar și asupra reumatismului, a căui evoluție poate fi ținută sub control prin reducerea inflamației și a blocajelor de la nivelul articulațiilor.

Cât costă o ședință de reflexoterapie?

Prețurile diferă de la un cabinet la altul, astfel încât o ședință de reflexoterapie de 50 de minute poate costa între 70 și 230 de lei.

Cine nu are voie să se trateze prin reflexoterapie?

Reflexoterapia este unul dintre cele mai intensive tratamente alternative și de aceea este interzis anumilor categorii de persoane:

  • Femeile însărcinate nu pot urma acest tratament fiindcă poate favoriza avortul spontan. 
  • Persoanele cu risc de hemoragie sau care prezintă varice deschise pe suprafața corpului trebuie să evite acest tip de tratament. 
  • Fiindcă masajul se realizează în special pe tălpi, dar și pe palme sau lobul urechii, reflexoterapia nu poate fi aplicată persoanelor cu răni deschise sau iritații severe în aceste zone.
  • Dacă există o intoleranță sau o reacție alergică la presiune sau masaj, este posibil să ca persoanei să nu i se potrivească reflexoterapia. 
  • Pacienții cu cancer, boli de inimă, boli de piele severe sau diabet trebuie să ceară sfatul medicului curant înainte să apeleze la reflexoterapie.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate.

FacebookTwitterWhatsAppLinkedInEmailLink
Related posts
  • Related posts
  • More from author
LIFESTYLE

Beneficiile sparanghelulului pentru sănătate. Rețete savuroase, simple și ușor de pregătit

21/05/20250
ACTUAL

Săptămâna mondială de conștientizare a reducerii consumului de sare

13/05/20250
ACTUAL

”Mișcați-vă pentru o viață lungă și sănătoasă” – este apelul de Ziua mondială a mișcării pentru sănătate

08/05/20250
Load more
Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read also
POLITICĂ

Igor Grosu: „Vor fi lansate capturi de ecran false, fabricate de propaganda rusă împreună cu rețeaua Șor”

18/09/20250
ACTUAL

Noi detalii în cazul morții lui Anatol Fedoruța: scaun improvizat, funii și obiecte lăsate la locul tragediei ridică semne de întrebare

17/09/20250
OPINIE

OPINII// Fadei Nagacevschi: „Moldova nu poate merge înainte prin frică și teroare”

17/09/20250
POLITICĂ

Adela Raileanu, deputat PSRM: „Poate le spunem pe 28 septembrie – scuzați, trântorilor, dar ați greșit țara?”

09/09/20250
POLITICĂ

VIDEO// Ion Ceban, sancționat de CEC pentru vizita în Italia. Edilul acuză presiuni politice din partea PAS

09/09/20250
ACTUAL

Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar avertizează asupra tentativelor de fraudă în numele instituției

05/09/20250
Load more
  • Facebook
  • Telegram

# TRENDING

genezaMoldovaChișinăusănătatebeneficiiservicii medicalemaia sandualegeriechipa lui ilan sordorin receanMinisterul Sănătățiiorheiilan șorserviciul fiscal de statmihail popsoiPASigor grosupolitiaCNASasigurare medicală

© 2022 GENEZA.MD | TOATE DREPTURILE REZERVATE