Skip to content
luni 14 septembrie 2026
ULTIMELE ȘTIRI
01/05/2023Înlocuitorul de cafea, alternativa sănătoasă pentru o inimă fericită 05/03/2025Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă supravegherea infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale 16/05/2025Polițiștii de patrulare au încheiat operațiunea “Truck & Bus”, orientată spre verificarea transportului 04/10/2024Ministerul Agriculturii mizează pe eforturile diplomatice pentru atragerea sprijinului internațional destinat sectorului agricol 20/11/2023Servicii stomatologice gratuite pentru copiii din mai multe localități ale raioanelor Călărași și Ialoveni 29/03/2023Cetățenii care dețin o asigurare medicală vor avea acces mai bun la servicii medicale 17/11/2023Parlamentul va găzdui vizita deputaților din Comisia afaceri externe și apărare a legislativului Norvegiei 11/09/2024Ar fi luat mită în bani și produse de patiserie. Trei funcționari ai ANSA din Soroca, cercetați de CNA într-un dosar de corupere pasivă 17/11/2023Cum poate anxietatea declanșa vise neplăcute și cum le poți preveni  07/05/2025Valeriu Munteanu, deputat român: „Cad măștile la Chișinău – George Simion persecutat politic pentru unionism” 27/07/2023Stevia – o alternativa sănătoasă pentru zahăr. Când este contraindicat indulcitorul 16/11/2023Prin ce se deosebește regimul alimentar al unui sportiv de cel al unei persoane obișnuite
GENEZA
  • ACASĂ
  • POLITICĂ
  • ACTUAL
  • EXTERNE
  • SĂNĂTATE
  • PSIHOLOGIE
  • GRĂDINĂ ȘI CASĂ
  • REȚETE
  • TOATE
  • ACASĂ
  • POLITICĂ
  • ACTUAL
  • EXTERNE
  • SĂNĂTATE
  • PSIHOLOGIE
  • GRĂDINĂ ȘI CASĂ
  • REȚETE
  • TOATE
GENEZA
POLITICĂ
POLITICĂTOATE

Dorin Recean: „Cu sprijinul țărilor partenere și prietene ale Republicii Moldova, punem bazele unei creșteri substanțiale și pe termen lung”

Redactor GenezaRedactor Geneza18/09/2024 13.3904 Minutes read0
FacebookTwitterWhatsAppLinkedInEmailLink

Guvernul face eforturi pentru a pune bazele unei creșteri economice substanțiale și pe termen lung, iar Republica Moldova continuă să se dezvolte, în pofida tuturor provocărilor cu care se confruntă. Acest lucru este posibil și datorită sprijinului partenerilor externi, cărora prim-ministrul Dorin Recean le-a transmis un mesaj de gratitudine, astăzi, la Conferința Ministerială a Platformei de Parteneriat pentru Republica Moldova, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare a Executivului.

Premierul a accentuat rolul esențial al acestei platforme în sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova, în contextul în care, în acest an, au fost demarate negocierile de aderare la UE. Dacă inițial platforma era axată pe nevoile imediate de a absorbi șocul crizelor legate de agresiunea rusească în Ucraina, în prezent aceasta sprijină dezvoltarea pe termen lung a țării noastre, în conformitate cu obiectivul strategic de aderare la Uniunea Europeană.

„Punem bazele unei creșteri substanțiale și pe termen lung, concentrându-ne pe domeniile care au atât o capacitate de absorbție adecvată, cât și potențialul de a genera o creștere suplimentară. Astfel, acordăm prioritate infrastructurii, energiei, agriculturii durabile și cu valoare adăugată înaltă și extinderii sectorului întreprinderilor mici și mijlocii”, a specificat Dorin Recean în discursul său de deschidere a evenimentului.

Pe lângă eforturile de atenuare a consecințelor agresiunii ruse în Ucraina, ale crizei energetice, premierul a accentuat și necesitatea actuală de a sprijini sectorul agricol, urmare a condițiilor meteorologice extreme. Astfel, a fost propusă inițiativa de creare a unui Fond de dezvoltare și solidaritate pentru sectorul agricol din Moldova, menit să ajute agricultorii să facă față dificultăților legate de calamitățile naturale, să se adapteze la schimbările climatice.

Evoluțiile și măsurile de realizat în domeniile prioritare de acțiune au fost discutate, pe parcursul zilei, în cadrul celor patru grupuri de lucru: Justiție, anticorupție și securitate; Energie, eficiență energetică și mediu; Dezvoltarea economică durabilă și infrastructura strategică; Reforma administrației publice și managementul finanțelor publice.

În declarațiile de după eveniment, miniștrii de externe ai statelor inițiatoare ale Platformei de Parteneriat pentru Republica Moldova au exprimat angajamentul de a sprijini parcursul european al țării noastre și de a oferi asistență pentru realizarea reformelor ce ne vor ajuta să avansăm pe această cale.

Ministra Afacerilor Externe a României, Luminița Odobescu, a menționat că, în cadrul celor patru conferințe ministeriale și prin activitatea grupurilor de lucru subordonate, s-a reușit mobilizarea de resurse importante pentru susținerea Republicii Moldova. „România va continua să fie alături de Republica Moldova în plan bilateral, în plan european, dar și în ceea ce privește aspecte concrete legate de dezvoltarea economică, consolidarea infrastructurii, a securității energetice. Avem la nivel bilateral multiple proiecte în diverse stadii de implementare și rămânem profund dedicați angajamentului asumat la toate nivelurile, la București, de a furniza întregul sprijin pe care-l putem mobiliza în beneficiul Republicii Moldova”, a subliniat Luminița Odobescu.

La rândul său, ministra federală pentru Afaceri Externe a Germaniei, Annalena Baerbock, de asemenea a accentuat succesul diplomatic al Platformei de Parteneriat pentru Republica Moldova. „De la reacții la crize, trecem la dezvoltarea strategică. În pofida contextului regional dificil, agresiunii ruse în Ucraina și războiului hibrid cu care se confruntă Republica Moldova, ați reușit să vă apropiați tot mai mult de Uniunea Europeană, datorită perseverenței autorităților și a cetățenilor. Moldova este bine pregătită, dar mai avem încă multe de făcut, toți împreună”, a declarat oficiala germană.

Vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul al Afacerilor Externe al Republicii Moldova, a mulțumit țărilor partenere și prietene pentru sprijinul generos oferit țării noastre. „Acest sprijin se vede în toate satele și orașele noastre, prin proiectele de infrastructură, eficiență energetică, proiecte care consolidează reziliența instituțiilor noastre, în contextul amenințărilor hibride”, a opinat șeful diplomației moldovenești.

„Suntem în situația în care putem să resetăm platforma de sprijin în cea de parteneriat și suntem încrezători că am depășit cea mai dificilă perioadă și putem planifica pe termen mediu și lung, să gândim și să consolidăm democrația, statul de drept și economia țării noastre”, a mai adăugat vicepremierul Mihai Popșoi.

La Conferința Ministerială a Platformei de Parteneriat pentru Moldova au fost semnate nouă acorduri de finanțare, implementarea cărora va accelera modernizarea țării și adaptarea la schimbările climatice. 

Platforma de Parteneriat pentru Moldova a fost inițiată de România, Germania și Franța și se află la cea de-a cincea ediție. Evenimentul a reunit peste 65 de delegații – miniștri, viceminiștri, secretari de stat ai ministerelor de externe din statele partenere, reprezentanți ai corpului diplomatic și ai organizațiilor internaționale. 

Tags
Chișinăudorin receangenezaMoldova
FacebookTwitterWhatsAppLinkedInEmailLink
Related posts
  • Related posts
  • More from author
POLITICĂ

Valeriu Pleșca, adresare către Procurorul General: „Cancerul a revenit. Lupta pentru viață a pornit pe două fronturi”

10/08/20260
ACTUAL

Lingouri din aur și argint, depistate la vama Aeroport

24/07/20260
POLITICĂ

Ministrul Agriculturii pleacă din funcție după ce a negat că a făcut parte din Partidul Democrat

24/07/20260
Load more
Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read also
POLITICĂ

Valeriu Pleșca, adresare către Procurorul General: „Cancerul a revenit. Lupta pentru viață a pornit pe două fronturi”

10/08/20260
ACTUAL

Lingouri din aur și argint, depistate la vama Aeroport

24/07/20260
POLITICĂ

Ministrul Agriculturii pleacă din funcție după ce a negat că a făcut parte din Partidul Democrat

24/07/20260
ACTUAL

Serviciul Fiscal de Stat invită contribuabilii la un webinar gratuit privind calculul impozitului pe bunurile imobiliare

23/07/20260
LIFESTYLE

Cum poate influența obezitatea sănătatea creierului

23/07/20260
POLITICĂ

Mihai Popșoi a avut o întrevedere de rămas-bun cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos, Fred Duijn

23/07/20260
Load more
  • Facebook
  • Telegram

# TRENDING

genezaMoldovaChișinăusănătatebeneficiiservicii medicalemaia sandualegeriechipa lui ilan sordorin receanMinisterul Sănătățiiorheiserviciul fiscal de statilan șormihail popsoiPASigor grosucondamnatCNApolitia

© 2022 GENEZA.MD | TOATE DREPTURILE REZERVATE