Deputatul Vlad Batrîncea (PSRM) a anunțat că a adresat o interpelare oficială ministrului mediului, Gheorghe Hadjer, prin care solicită prezentarea unui raport detaliat privind rezultatele implementării Programului național de extindere și reabilitare a pădurilor 2023–2032, transmite alerta.md.
Potrivit lui Batrîncea, în ultimii ani au fost făcute numeroase declarații și promisiuni legate de starea pădurilor, însă cifrele nu arată un progres real. Deputatul subliniază că programul beneficiază de resurse financiare importante, inclusiv un împrumut de 200 milioane de euro contractat de Republica Moldova de la Banca Europeană de Investiții pentru dezvoltarea sectorului forestier, iar cetățenii trebuie să știe cum sunt folosiți acești bani și ce rezultate s-au obținut.

În interpelare, Batrîncea a solicitat informații detaliate despre:
suprafața totală a terenurilor împădurite, reabilitate sau regenerate în perioada 2023–2025;
distribuția acestor suprafețe pe raioane, unități administrativ-teritoriale și tipuri de teren;
numărul total de puieți plantați și principalele specii forestiere utilizate;
rata de prindere și supraviețuire a plantațiilor;
resursele financiare utilizate până în prezent, inclusiv alocațiile din bugetul de stat și detalii despre împrumutul de 200 milioane de euro;
proiectele concrete finanțate și costul mediu pentru împădurirea sau reabilitarea unui hectar.
Deputatul subliniază că aceste informații sunt esențiale pentru a evalua eficiența programului și modul în care sunt gestionate fondurile publice destinate sectorului forestier.

