Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare în Republica Moldova, manifestă disponibilitatea de a coopera cu toate partidele care au drept obiectiv integrarea europeană a țării. Declarația a fost făcută de președintele PAS, Igor Grosu, președinte al Parlamentului, în cadru emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova, comunică M...
În cazul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, gospodăriile agricole moldovenești vor fi amenințate cu închiderea, de aceea cetățenii republicii trebuie să voteze împotriva aderării la UE,transmite dimineata.info. Despre acest lucru scrie canalul de Telegram al inițiativei civice “NU Acum“, postarea fiind însoțită...
Și de această dată Dumnezeu a fost moldovean. Așa crede liderul liberal-democraților Vlad Filat care a recunoscut că a fost sceptic privind luarea unei decizii de începere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Moldova. „Cu toate că am fost extrem de sceptic, și nu doar eu, rezultatul de la Consiliul European este [&hellip...
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu noua ambasadoare a Marii Britanii și Irlandei de Nord în țara noastră, Fern Marion Horine. În cadrul discuțiilor, oficialii au efectuat un schimb de opinii despre situația din regiune și au trecut în revistă progresele înregistrate de Parlament în realizarea recomandărilor Comis...