În weekend, polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) au constatat peste 4700 de abateri de la regulamentul circulației rutiere. Printre cele mai grave încălcări se numără: 63 de șoferi au fost înlăturați de la volan, fiind depistați conducând sub influența alcoolului sau a substanțelor narcotice; 2560 de conducători aut...
Polițiștii Direcției Patrulare Nord din cadrul INSP, aflându-se în misiune de patrulare, au observat un Opel Astra care se deplasa neuniform în trafic pe strada Calea Ieșilor din Bălți. La stoparea mijlocului de transport s-a constatat că acesta era condus de un bărbat de 29 de ani, originar din raionul Drochia. Comportamentul șoferului, însă,...
Fabricarea, importul, distribuirea și comercializarea medicamentelor care conțin steroizi anabolizanți și androgeni vor fi restricționate în conformitate cu standardele internaționale. O decizie în acest sens a fost aprobată de Guvern. Folosirea unor doze mai mari de astfel de medicamente decât cele terapeutice este o practică riscantă, care a...