Dezvoltarea afacerilor, atragerea investițiilor și stimularea economiei au fost temele principale abordate în cadrul întrevederii dintre Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, și premierul Dorin Recean. Întâlnirea s-a desfășurat în contextul vizitei oficiale a Comisarei la Chișinău și a vizat în mod special Planul de creștere economic...
Pe drumul spre aderarea la Uniunea Europeană, Republica Moldova are de depășit numeroase încercări. Toți candidații la statutul de membru trec prin astfel de teste,transmite dimineata.info/ro. Totuși, puțini dintre cetățenii noștri s-ar fi așteptat ca una dintre probele-cheie să fie legată de subiectul sensibil al primirii refugiaților. Potriv...
Astăzi, Chișinăul găzduiește primul summit bilateral Moldova–Uniunea Europeană. „Este o premieră simbolică, pentru prima dată liderii UE vin împreună la Chișinău ca să discute cu liderii noștri despre viitorul comun al Republicii Moldova în Uniunea Europeană”, anunță Guvernul. Evenimentul va avea loc la Reședința de Stat, sub egida președintei...
Președintele raionului Orhei, Vasile Adașan, afirmă că a fost reținut de poliție din motive pe care le consideră inventate, pentru a-l împiedica să ajungă la Orhei, unde e planificată vizita prim-ministrului Dorin Recean, scrie Omniapres.md. Adașan spune că a fost oprit la sensul giratoriu de la lângă Cricova. Oamenii legii i-au comunicat că a...
Prim-ministrul Dorin Recean va întreprinde, joi, o vizită de lucru în raionul Orhei. Agenda include o întrevedere cu reprezentanții autorităților publice locale și ai serviciilor desconcentrate, pentru a discuta despre proiectele realizate și în curs de implementare, dar și despre problemele din raion. Totodată, premierul va vizita două afacer...
Dorin Recean a anunțat joi, 19 iunie, că Guvernul urmează să aprobe, în cadrul următoarei ședințe, numirea Domnicăi Manole și a lui Sergiu Litvinenco în funcția de judecători la Curtea Constituțională, transmite libertv.md. Potrivit șefului Cabinetului de miniștri, ambii candidați „au competențele profesionale și pregătirea juridică necesare p...
Dorin Recean a vizitat afacerea agricolă a familiei Mihov din satul Burlacu, raionul Cahul. Pe o suprafață de aproximativ 2000 de hectare, antreprenorii cultivă pomi fructiferi, culturi de câmp și viță-de-vie, fiind cunoscuți în întreaga țară prin creșterea celor mai mari exemplare de struguri de masă. De-a lungul anilor, au reușit să planteze...
Prim-ministrul Dorin Recean și comisara UE pentru politica europeană de vecinătate și negocieri de extindere, Marta Kos, au semnat vineri, 9 mai, la Chișinău Acordul de facilitate dintre Comisia Europeană și Guvernul Republicii Moldova privind modalitățile specifice de punere în aplicare a sprijinului acordat de Uniunea Europeană (UE) în cadru...
Partidul Republican „Inima Moldovei” cere demisia imediată a Cabinetului Recean și formarea unui Guvern interimar. Irina Vlah, liderul partidului, a constatat cu îngrijorare că „situaţia şi aşa gravă din majoritatea domeniilor de activitate din Republica Moldova, s-a înrăutăţit şi mai mult în ultimele luni, transmite alerta.md. Astfel, după ce...
Fostul premier, Vlad Filat, a lansat critici dure la adresa prim-ministrului Dorin Recean, contestând afirmațiile acestuia despre stabilitatea economică a țării. Într-o postare pe rețelele sociale, Filat a pus sub semnul întrebării optimismul guvernului privind situația economică, invocând date concrete care ar indica, dimpotrivă, instabilitat...
Prim-ministrul Dorin Recean a felicitat, astăzi, angajații Serviciului de Protecție și Pază de Stat cu prilejul împlinirii a 33 de ani de la crearea acestuia. Evenimentul a fost marcat și prin inaugurarea Centrului multidisciplinar „Mihai Eminescu” al SPPS. Prim-ministrul a remarcat dedicația și capacitatea de adaptare a Serviciului de Protecț...
Prioritățile și măsurile necesare pentru asigurarea securității cetățenilor în perioada sărbătorilor de iarnă, precum și gestionarea eventualelor întreruperi în furnizarea energiei electrice au fost discutate în cadrul unei ședințe de lucru, prezidată de premierul Dorin Recean cu miniștri, directorii principalelor agenții, instituții responsab...