Parlamentul Republicii Moldova a participat la Orășelul European, organizat de Ziua Europei în Piața Marii Adunări Naționale. La cortul Parlamentului, vizitatorii au fost informați despre progresele înregistrate în drumul european al țării noastre, proiectele implementate în Republica Moldova cu sprijinul UE și contribuția instituției parlamen...
Prim-ministrul Dorin Recean și comisara UE pentru politica europeană de vecinătate și negocieri de extindere, Marta Kos, au semnat vineri, 9 mai, la Chișinău Acordul de facilitate dintre Comisia Europeană și Guvernul Republicii Moldova privind modalitățile specifice de punere în aplicare a sprijinului acordat de Uniunea Europeană (UE) în cadru...
Maia Sandu a participat azi la evenimentul de comemorare a celor care și-au pierdut viața în cel de-al Doilea Război Mondial, transmite alerta.md. În cadrul ceremoniei solemne care a avut loc la Complexul memorial „Eternitate”, Președinta Maia Sandu a menționat că azi, 9 mai, ne adunăm împreună cu gândul și inima pentru a comemora una [&hellip...
Un Marș al Memoriei, la care participă mii de oameni, se desfășoară la Chișinău. Participanții au pornit de la monumentul lui Ștefan cel Mare și se deplasează în coloană spre Complexul Eternitate, unde vor depune flori la monumentele ostașilor sovietici, transmite alerta.md. La eveniment sunt prezenți și liderii mai multor formațiuni politice ...
În ședința plenară de astăzi a Parlamentului, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Petru Burduja, a propus includerea în ordinea de zi a proiectului de lege nr. 130 din 16 aprilie 2025, scrie telegraph.md. Inițiativa legislativă prevede obligativitatea ca cel puțin 50% din spațiul de expunere pe rafturi să fie destinat produselor ...
Mai mulți părinți au depus o cerere de chemare în judecată, solicitând suspendarea și anularea ordinului emis de MEC, care obligă elevii din clasele V–XII să vizioneze filmul „Siberia din oase”, scrie jurnalistul Dmitri Cîrîcu de la SPPOT MEDIA,transmite alerta.md. Aceștia invocă scenele violente, lipsa consultării părinților și încălcarea leg...
Orice guvernare trebuie să se ghideze în acțiunile sale de interesul național, care este baza existenței oricărui stat. Pentru Republica Moldova, interesul național constă în creșterea nivelului de bunăstare al cetățenilor, prin dezvoltarea economiei și asigurarea unei asistențe sociale cuprinzătoare, transmite alerta.md. Declarațiile au fost ...
Consiliul Suprem de Securitate urmează să fie reformat, din structură cu statut consultativ în „organ central de coordonare și decizie”, iar neexecutarea hotărârilor CSS de către instituțiile responsabile va fi sancționată de Codul Penal cu o amendă de până 47.500 de lei sau cu închisoare de până la un an. În caz de război sau […]...
Deputatul Valeriu Munteanu a lansat un atac dur la adresa autorităților de la Chișinău, acuzându-le că folosesc justiția în scopuri politice pentru a împiedica accesul liderului AUR, George Simion, pe teritoriul Republicii Moldova. Reacția vine după ce, potrivit acestuia, o ședință de judecată privind interdicția de intrare a lui Simion în Rep...
Partidul Republican „Inima Moldovei” cere demisia imediată a Cabinetului Recean și formarea unui Guvern interimar. Irina Vlah, liderul partidului, a constatat cu îngrijorare că „situaţia şi aşa gravă din majoritatea domeniilor de activitate din Republica Moldova, s-a înrăutăţit şi mai mult în ultimele luni, transmite alerta.md. Astfel, după ce...
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, și Alteța Sa Regală Principele Radu i-au primit marți, 6 mai, la Palatul Elisabeta din București, pe membrii Curții Constituționale a Republicii Moldova, transmite telegraph.md. Vizita are loc în contextul participării delegației constituționale de la Chișinău la conferința Asociației Curți...
Ploșnițe, colțuri umede, putoare și corupție politică. Acest limbaj a a fost folosit de fostul angajat al Serviciului de Informații și Securitate, Andrei Curăraru, care acum este angajatul unui ONG și care a comentat într-un video comunicatul de astăzi a procurorilor care au informat opinia publică despre 9 persoane din Edineț, trimise în jude...
