Skip to content
vineri 31 iulie 2026
ULTIMELE ȘTIRI
04/08/2025Ministerul Energiei a fost informat, marți, despre decizia Sinteza de a renunța la implementarea proiectului de creare a capacității de producție de baterii – Agerpres 28/07/2025Vlad Filat: „Greva agricultorilor din Ștefan Vodă – strigătul disperat al unui sat care moare sub ochii unei guvernări oarbe” 11/11/2023Date alarmante: 34 de copii sub 5 ani și-au pierdut viața în anul 2022 din cauza pneumoniei. Cum să prevenim tragediile 24/04/2025Radu Marian, revoltat de criticarea ajutorului de Paște: „Înțeleg că treaba lor e să ne critice orice-ar fi, dar să critici când ajutoarele ajung la copii și familii este cinic” 29/07/2025Igor Grosu va susține un discurs la Conferința Mondială a Președinților de Parlament 19/02/2025CNA a lansat campania de informare „Decidem cu Integritate – Aleg cu Responsabilitate” pentru promovarea integrității în procesul electoral 08/06/2023Scapă de problema părului subțire cu aceste 5 sfaturi – obține acel volum de invidiat 31/10/2023Peste 1000 de monede comemorative, lingouri și pietre, presupus a fi prețioase, au fost oprite la Vamă 20/07/2023Misterele și poveștile din jurul morții lui Pitagora. De ce el nu mânca niciodată fasole 11/07/2025Pericol excepțional de incendii naturale în perioada 11–17 Iulie 2025 25/03/2025Ion Ceban, discuții la Strasbourg despre democrația din Republica Moldova 13/05/2025OPINIE// Vlad Filat: “CSS – Struțo-cămila troglodită a Maiei Sandu?”
GENEZA
  • ACASĂ
  • POLITICĂ
  • ACTUAL
  • EXTERNE
  • SĂNĂTATE
  • PSIHOLOGIE
  • GRĂDINĂ ȘI CASĂ
  • REȚETE
  • TOATE
  • ACASĂ
  • POLITICĂ
  • ACTUAL
  • EXTERNE
  • SĂNĂTATE
  • PSIHOLOGIE
  • GRĂDINĂ ȘI CASĂ
  • REȚETE
  • TOATE
GENEZA
POLITICĂ
POLITICĂTOATE

VIDEO// După doi ani de stagnare, guvernarea promite o „resetare”. Radu Marian: „Economia nu a crescut mult”

Redactor GenezaRedactor Geneza24/03/2025 1.5312 Minutes read0
FacebookTwitterWhatsAppLinkedInEmailLink

Deputatul PAS, Radu Marian, a recunoscut în cadrul unei emisiuni la Cinema 1 că economia Republicii Moldova nu a înregistrat o creștere semnificativă în ultimii ani. Potrivit acestuia, în 2023 și 2024, PIB-ul țării nu a avut o evoluție considerabilă, în contextul unor „șocuri economice fără precedent”, generate de războiul din Ucraina și efectele sale asupra consumului și investițiilor, transmite libertv.md.

”Cifrele sunt clare. Economia Republicii Moldova nu a crescut mult. Și în 2023, și în 2024 nu s-a întâmplat acest lucru. Sarcina noastră ca și guvernare a fost să stabilizăm economia în fața unor șocuri foarte puternice, fără precedent – război la frontieră, care a afectat și încrederea oamenilor în viitor, și capacitatea lor de a cheltui și investi.

Noi am venit cu mai multe măsuri economice, sociale – dublarea salariului minim, pensia minimă a fost majorată cu 160%, pensia medie s-a dublat, salariul mediu s-a majorat cu 85%. Toți acești indicatori arată că veniturile au crescut mai mult decât rata inflației. Dincolo de asta, programul de compensații în facturi și suportul pentru agenții economici. Am luat niște măsuri să atenuăm niște șocuri, să stabilizăm economia și cred că în mare parte s-a reușit.

Trebuie să trecem acum la o nouă etapă, de a reseta și a reveni la o creștere economică. Programul UE de 1,9 miliarde de euro va fi focusat pe măsuri de creștere economică, subvenționarea industriilor, infrastructură publică”, a declarat Radu Marian.

Deși nu a fost menționată o prognoză clară privind creșterea economică în următorii ani, reprezentanții guvernării susțin că urmează o „resetare” a economiei și o tranziție către un nou model de dezvoltare.

Economia Republicii Moldova a înregistrat o creștere de 0,1% în 2024. Potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică (BNS), Produsul Intern Brut (PIB) a constituit 323,8 miliarde lei, cu circa 23 de miliarde mai mult decât în 2023. Unii experți economici avertizează că fără reforme serioase, Moldova riscă să rămână blocată într-o stagnare economică prelungită.

Potrivit expertului economic Veaceslav Ioniță, economia moldovenească se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii:

„Stagnarea economică pe întreg anul 2024, cu un avans infim de 0,1%, este doar un simptom al unei probleme mult mai grave: în ultimii cinci ani, economia a avut o creștere cumulativă de doar 0,4%, un nivel alarmant de scăzut comparabil doar cu perioada imediat următoare prăbușirii Uniunii Sovietice”.

Potrivit lui Ioniță, slăbirea economiei este rezultatul unui „colaps sistemic al principalelor sectoare economice”. Este vorba despre pierderi în agricultură, industrie, scăderea ocupării forței de muncă și părbușirea exporturilor. „Acești factori definesc o furtună perfectă”, susține expertul.

Tags
ChișinăueconomiegenezaMoldovaPASradu marian
FacebookTwitterWhatsAppLinkedInEmailLink
Related posts
  • Related posts
  • More from author
ACTUAL

Lingouri din aur și argint, depistate la vama Aeroport

24/07/20260
POLITICĂ

Ministrul Agriculturii pleacă din funcție după ce a negat că a făcut parte din Partidul Democrat

24/07/20260
ACTUAL

Serviciul Fiscal de Stat invită contribuabilii la un webinar gratuit privind calculul impozitului pe bunurile imobiliare

23/07/20260
Load more
Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read also
ACTUAL

Lingouri din aur și argint, depistate la vama Aeroport

24/07/20260
POLITICĂ

Ministrul Agriculturii pleacă din funcție după ce a negat că a făcut parte din Partidul Democrat

24/07/20260
ACTUAL

Serviciul Fiscal de Stat invită contribuabilii la un webinar gratuit privind calculul impozitului pe bunurile imobiliare

23/07/20260
LIFESTYLE

Cum poate influența obezitatea sănătatea creierului

23/07/20260
POLITICĂ

Mihai Popșoi a avut o întrevedere de rămas-bun cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos, Fred Duijn

23/07/20260
ACTUAL

Escrocherie de peste 2 milioane de lei – tânăr din capitală riscă până la 15 ani de închisoare

23/07/20260
Load more
  • Facebook
  • Telegram

# TRENDING

genezaMoldovaChișinăusănătatebeneficiiservicii medicalemaia sandualegeriechipa lui ilan sordorin receanMinisterul Sănătățiiorheiserviciul fiscal de statilan șormihail popsoiPASigor grosucondamnatCNApolitia

© 2022 GENEZA.MD | TOATE DREPTURILE REZERVATE