Echipele mobile de medici specialiști oferă, și în această săptămână, consultații profilactice gratuite în raionul Ștefan Vodă, acoperite din fondul măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, transmite telegraph.md. În perioada 26–30 mai, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice va ajunge ...
Danemarca ar urma să aibă cea mai ridicată vârstă de pensionare din Europa, după ce Parlamentul a adoptat o lege prin care aceasta va fi crescută la 70 de ani până în 2040, transmite NewTV.MD. Începând din 2006, Danemarca a legat vârsta oficială de pensionare de speranţa de viaţă şi a revizuit-o la fiecare cinci ani. […]...
Fostul prim-ministru și lider al PLDM, Vlad Filat, critică dur Guvernul pentru lipsa de transparență și manipularea opiniei publice în privința tarifelor la gazele naturale. Într-o postare publică intitulată „O analiză la rece”, Filat afirmă că cetățenii plătesc în prezent mult peste prețul justificat economic și cere ajustarea imediată a tari...
Președinta Maia Sandu a dat startul Săptămânii Educației, începutul unei serii de evenimente dedicate celor mai importante inițiative din domeniu la care vor participa profesori, elevi, studenți, părinți, lucrători de tineret, reprezentanți ai sectorului public și privat, ai societății civile, parteneri de dezvoltare, precum și experți naționa...
Nicușor Dan a fost validat ca președinte al României în cadrul unei ceremonii solemne la Curtea Constituțională, joi, de la ora 12:00. După acest moment, președintele ales urmează să depună jurământul în fața Parlamentului. Ceremonia de învestitură ar putea avea loc chiar lunea viitoare, transmite libertv.md. „Mulţumesc românilor care s-au pr...
Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă supravegherea infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2 la nivel teritorial și național. Astfel, în perioada 12 – 18 mai 2025, morbiditatea prin infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) s-a manifestat la un nivel de intensitate j...
Pe 22 mai 2025, Camera Deputaților din Italia urmează să supună votului proiectul de lege privind ratificarea Acordului în domeniul securității sociale dintre Republica Italiană și Republica Moldova. Documentul a fost aprobat de Senatul italian în luna martie și va intra în vigoare la 60 de zile de la promulgarea de către președintele Italiei,...
Guvernul a aprobat ratificarea a două acorduri în vederea realizării Proiectului „Optimizarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău”. Proiectele de renovare energetică vor include lucrări de termoizolare a blocurilor de locuințe și modernizarea sistemelor interioare de distribuție a agentului termic, ...
Lăstarii de sparanghel au o mulțime de beneficii pentru sănătate, așa că nu strică să-i introduci în meniul tău din când în când. În vechime, sparanghelul era utilizat pentru efectele sale afrodisiace, însă timpul a scos la iveală nenumărate alte beneficii ale acestei legume. Sparanghelul este bogat în vitamina K (100 de grame de spa...
Șeful Biroului Vamal Centru al Serviciului Vamal, Iurie Gore, vizat într-un dosar de corupție, ar fi fost prins în flagrant de către ofițerii Centrului Național Anticorupție, susțin sursele PulsMedia.MD, transmite libertv.md. Potrivit surselor, Gore ar fi fost prins în flagrant pe strada Muncești din sectorul Botanica, în timp ce primea șpagă,...
În această perioadă, au fost reluate lucrările de deratizare și dezinsecție în subsolurile blocurilor de locuințe. Întreprinderile Municipale de Gestionare a Fondului Locativ desfășoară aceste operațiuni la toate blocurile multietajate aflate în gestiunea lor. Blocurile administrate de Asociații, în cazul în care doresc efectuarea tratamentulu...
Jurnalistul și activistul civic Pavel Grigorciuc a publicat o investigație video, în care dezvăluie o rețea complexă de finanțare a politicianului moldovean Renato Usatîi din surse offshore legate de crima organizată din Rusia. În centrul investigației apare Boris Ușerovici, fugar internațional și fost membru marcant al grupării „Solnțevskaia”...