Cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a subliniat rolul fundamental al familiei în societate, reafirmând angajamentul statului față de bunăstarea cetățenilor. „Nimic nu e mai puternic decât legătura unei familii. Acolo învățăm să iubim, să iertăm, să avem răbdare și să fim sprijin unii pentru alț...
Aeroportul din Mărculești urmează să fie integrat cu Aeroportul Internațional Chișinău și transformat, în următorii 1–2 ani, într-un aeroport destinat transportului de mărfuri. Anunțul a fost făcut de vicepremierul și ministrul agriculturii, Vladimir Bolea, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV, transmite libertv.md. „Aeroportul din Măr...
Platforma Femeilor Deputate a organizat o nouă rundă de audieri publice cu privire la implementarea legii care vizează egalitatea salarială. La ședință au participat deputați, reprezentanți ai instituțiilor de stat, organizațiilor neguvernamentale, partenerilor de dezvoltare și ai societății civile, transmite alerta.md. Deputata Larisa Novac a...
Maia Sandu vrea să facă din CSS un organ executiv care ia decizii obligatorii, a căror neexecutare duce la pedepse cu închisoarea de până la 5 ani. Adică, dacă nu-i vor da ascultare Maiei Sandu, cetățenii să meargă direct la pușcărie. Nu-i va mai amenința cu judecăți, ca altă dată, când o contraziceau cu nerușinare […]...
Când ministrul de externe al Republicii Moldova susține deschis un candidat la prezidențialele din România, el uită un detaliu. În acest moment el nu mai e șef al diplomației moldovenești. E activist de partid pe teritoriu străin. Cu o singură problemă: a uitat să demisioneze, transmite alerta.md. Exact așa a procedat și Maia Sandu în [&hellip...
Partidul Social Democrat European (PSDE) lansează un atac dur la adresa Ministerului Educației, acuzând instituția că s-a transformat într-un „instrument politic de intimidare”, după ce, la finalul lunii aprilie, a emis o circulară controversată către instituțiile de învățământ din țară, transmite libertv.md. Într-un comunicat de presă difuzat...
Rata sărăciei absolute a ajuns la nivelul maxim de când se fac astfel de măsurări, iar în ultimii 3 ani, ea depășește constant nivelul de 30%. Este un semnal care ar trebui să mobilizeze orice guvernare responsabilă. În loc de asta, cifrele dramatice sunt tratate cu indiferență și ascunse sub statistici seci. Moldova este șocată […]...
În perioada 12–13 mai 2025, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, va efectua o vizită oficială în Regatul Danemarcei. Mihai Popșoi va avea o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Danemarcei, Lars Løkke Rasmussen, și cu reprezentanți ai Parlamentului danez. În cadrul vizitei, viceprim-ministrul Popșoi va par...
Parlamentul Republicii Moldova a participat la Orășelul European, organizat de Ziua Europei în Piața Marii Adunări Naționale. La cortul Parlamentului, vizitatorii au fost informați despre progresele înregistrate în drumul european al țării noastre, proiectele implementate în Republica Moldova cu sprijinul UE și contribuția instituției parlamen...
Prim-ministrul Dorin Recean și comisara UE pentru politica europeană de vecinătate și negocieri de extindere, Marta Kos, au semnat vineri, 9 mai, la Chișinău Acordul de facilitate dintre Comisia Europeană și Guvernul Republicii Moldova privind modalitățile specifice de punere în aplicare a sprijinului acordat de Uniunea Europeană (UE) în cadru...
Maia Sandu a participat azi la evenimentul de comemorare a celor care și-au pierdut viața în cel de-al Doilea Război Mondial, transmite alerta.md. În cadrul ceremoniei solemne care a avut loc la Complexul memorial „Eternitate”, Președinta Maia Sandu a menționat că azi, 9 mai, ne adunăm împreună cu gândul și inima pentru a comemora una [&hellip...
Un Marș al Memoriei, la care participă mii de oameni, se desfășoară la Chișinău. Participanții au pornit de la monumentul lui Ștefan cel Mare și se deplasează în coloană spre Complexul Eternitate, unde vor depune flori la monumentele ostașilor sovietici, transmite alerta.md. La eveniment sunt prezenți și liderii mai multor formațiuni politice ...
